Thesorio-Chronicles

  Nu m-a atras niciodată ideea de a juca intens Splinterlands. Pentru mine, totul a fost despre SPS, NFT-uri, Land-uri și mecanici DeFi. Am fost, și sunt, genul de utilizator care intră zilnic doar pentru a verifica dacă s-a vândut ceva, să colecteze recompense pasive și să administreze lichidități. Jocul în sine? L-am lăsat mereu pe fundal. Și totuși… ceva s-a schimbat. Captura de ecran Splinterlands O descoperire întâmplătoare: Campaign Mode Într-o zi am dat click, mai mult din curiozitate, pe secțiunea numită Campaign. Și ce să vezi? Mă aștepta acolo o mică aventură sub forma unei „cărți de joc” narative: Book 1 – Waur Medge Academy. Cu un ton amuzant, o structură pe capitole și lupte tematice, acest nou mod de joc m-a surprins. Nu doar pentru că era ușor de parcurs, ci pentru că m-a făcut să joc efectiv, lucru rar în cazul meu. Ce oferă Book 1? O poveste interactivă, cu progres natural Capitole scurte, ușor de parcurs în câteva minute Recompense in-game (chiar dacă nu sunt încă...

 Ceea ce părea o inovație prietenoasă în comunicarea cu inteligența artificială se dovedește a fi o ușă deschisă către practici de supraveghere și influențare a comportamentului uman. Ce riscăm când datele noastre intime devin instrumente într-un posibil nou regim bazat pe frică și autocenzură? O privire critică asupra direcției în care ne îndreptăm. Meta a recunoscut recent ceea ce mulți dintre noi bănuiau deja: conversațiile purtate cu chatbot-ul AI al companiei nu sunt private. Mesajele schimbate pot fi accesate și analizate de angajați sau colaboratori, sub pretextul îmbunătățirii performanței modelului. Din păcate, această deschidere insuficient comunicată ridică probleme serioase de etică și protecție a datelor. La prima vedere, pare un simplu compromis tehnologic — o metodă prin care AI-ul poate învăța mai rapid și mai eficient. Însă realitatea este mult mai nuanțată și mai periculoasă. Când fiecare cuvânt, fiecare gând împărtășit unei entități digitale devine o piesă într-u...

✦ AI-ul face loc, nu umbră Un jurnal despre ce rămâne al nostru, când mașina scrie în paralel Multe voci spun că inteligența artificială o să ne înlocuiască. Că o să „ia joburi”, că o să ne sugrume creativitatea. Dar eu cred altceva. AI-ul nu e o umbră. E o lumină nouă, dar care nu se aprinde fără intenția noastră. Nu vine să ne înlocuiască, ci să ne lase spațiu. 🛠 AI-ul dărâmă ziduri, nu atârnă lanțuri Înainte, dacă voiai să creezi ceva digital, trebuia să te „antrenezi” ani de zile. Astăzi, poți scrie: „Fă-mi o aplicație care să trimită remindere despre apă.” Și o ai. Dar întrebarea nu e „ce poate face AI-ul?” ci: „Ce ai face TU dacă n-ai mai avea scuze?” 🧠 AI-ul te obligă să fii mai tu AI-ul face ce îi spui. Fără judecată, fără ego. Te obligă să-ți formulezi intenția clar. Să știi ce vrei. Să te întrebi: ...

  Codul care nu mai cere permisiune – Manifestul creației fără gardieni. Cândva, ca să creezi software, trebuia să ai un profesor, un IDE instalat și... o tonă de răbdare. Codul era un club exclusivist, cu limbaje greoaie și inițieri lente. Dar acum? Acum intri, construiești, greșești și repari. Fără aprobări. Fără interviuri. Fără titulaturi. Democratizarea codului nu înseamnă că toți devin programatori. Înseamnă că toți pot construi – fără să mai ceară voie.  Este eliberarea creației din mâinile specialiștilor și oferirea ei în mâinile visătorilor. Imagine reprezentativă  Nu știi JavaScript? Nu contează. Știi problema pe care vrei s-o rezolvi? Atunci știi destul. Unii zic că no-code sau AI-ul sunt trădări ale codului adevărat. Dar ce e mai „adevărat”: linia de cod sau ideea care o cere?  Un copil care-și face prima aplicație educațională cu drag&drop e mai aproape de scopul codului decât un senior developer care optimizează cache-uri la ceva ce nu-l pasion...